La primele antrenamente de arte marțiale, mulți începători fac aceeași greșeală: cred că forța vine din încordare. Strâng pumnii, ridică umerii, țin respirația și pun în fiecare lovitură tot ce au. Rezultatul e o mișcare lentă, obositoare și ușor de citit de către partener.
Anii de practică duc, de obicei, spre concluzia opusă. Cei care avansează cu adevărat descoperă că tehnica devine rapidă și precisă abia atunci când corpul se relaxează, respirația coboară și mintea încetează să se agite. Aici intervine qigongul, o practică tradițională de lucru cu energia internă, cu respirația și cu poziția corectă a corpului. Pentru cine vine din artele marțiale, qigongul nu e o activitate separată, ci stratul de dedesubt, cel care dă sens tuturor tehnicilor învățate.
Ce înseamnă, de fapt, progresul într-o artă marțială
Există o idee răspândită că progresul se măsoară în numărul de tehnici cunoscute. Cine știe mai multe lovituri, blocaje și proiectări ar fi, deci, mai avansat. În practică, lucrurile stau altfel. Un număr mic de tehnici, executate dintr-un corp echilibrat și dintr-o minte liniștită, valorează mai mult decât un repertoriu întreg executat din încordare și grabă.
Scopul nu este să ajungi un om care rezolvă orice neînțelegere cu pumnii. Cine urmează acest drum capătă, desigur, și capacitatea de a lovi tare, dar ea nu e ținta. Ținta e un echilibru fizic și psihic care îl face pe practicant să facă față provocărilor din afară mult mai bine decât cineva neantrenat.
Desăvârșirea într-o artă marțială înseamnă, așadar, altceva: să te miști natural și cursiv, nu dezarticulat, să reacționezi fără blocaje și să rămâi stăpân pe tine atunci când situația devine tensionată. Toate acestea sunt lucruri pe care qigongul le lucrează direct.
Echilibrul, înaintea oricărei tehnici
Într-un sistem de arte marțiale construit pe principiile qigongului, echilibrul este principalul actor. Nu e un detaliu tehnic, ci punctul din care pornește tot restul. O lovitură dată dintr-o poziție instabilă își pierde forța înainte să ajungă la țintă. O deplasare făcută fără echilibru te lasă descoperit în momentul cel mai prost.
Qigongul antrenează echilibrul în liniște, fără partener și fără presiune. Poziția de bază pare simplă: tălpile paralele pe sol, greutatea distribuită uniform, genunchii aliniați cu gleznele, umerii relaxați, bărbia ușor retrasă, creștetul capului tras ușor în sus. Menținută câteva minute, această poziție arată imediat unde corpul trișează: un umăr care urcă, greutatea lăsată pe călcâie, un genunchi care se blochează. Corectate în liniște, aceleași greșeli dispar treptat și din mișcarea de luptă.
Respirația sub presiune
În momentul în care apare stresul, respirația se schimbă prima. Devine scurtă, urcă în piept, uneori se oprește cu totul. Odată cu ea se încordează umerii, gâtul și maxilarul, iar reacțiile încetinesc. E un reflex natural, dar într-o confruntare fizică poate decide rezultatul.
De aceea, respirația are un loc central în orice antrenament construit pe qigong. Scopul e ca felul în care respiri să rămână relaxat și natural chiar și în mișcare, chiar și sub presiune. Asta nu se obține prin voință în momentul critic, ci prin repetare, săptămână după săptămână, până când respirația coborâtă și calmă devine starea obișnuită a corpului. Reacțiile rapide, fără blocaje, se construiesc doar prin antrenament.
Relaxat, dar nu moale
Cuvântul „relaxare” produce adesea o confuzie. Nu înseamnă un corp lăsat, fără tonus, prăbușit. Înseamnă un corp în care fiecare mușchi lucrează exact cât e nevoie, fără efort în plus. Umerii sunt coborâți, dar nu căzuți. Brațele sunt libere, dar nu moi. Coloana e dreaptă fără să fie rigidă.
Pentru cine practică arte marțiale, diferența e uriașă. Un mușchi încordat în permanență e un mușchi obosit și lent. Un mușchi relaxat poate trece imediat în acțiune și revine la fel de repede în repaus. Aceasta e forța care vine din relaxare: nu o forță mai mică, ci una disponibilă în orice moment.
Diferența se vede cel mai bine în situațiile neprevăzute. Puțini oameni s-au privit vreodată într-o filmare în care li se întâmplă ceva neașteptat. Cei care au făcut-o au observat, de cele mai multe ori, o reacție dezordonată, rigidă, care mai mult încurcă decât ajută. Un corp obișnuit cu relaxarea și cu echilibrul se mișcă altfel: natural, cursiv, dintr-o bucată.
Mintea care nu îngheață
Poți învăța o sută de tehnici de autoapărare, iar ele nu vor folosi la nimic dacă în momentul unui atac rămâi înghețat, fără reacție. Frica blochează respirația, respirația blocată încordează corpul, iar corpul încordat nu mai execută nimic din ce a învățat.
Qigongul lucrează aici prin creșterea energiei interne, adică a puterii de a face față provocărilor din exterior, și prin capacitatea de a ține sub control această energie și emoțiile de orice fel. Un om puternic psihic nu e unul care nu simte frică, ci unul la care frica rămâne la un nivel controlabil. Respirația se calmează, mintea devine clară, iar corpul face ce știe.
Frica nu apare doar în fața unui agresor. Ea se strecoară și în viața de zi cu zi, sub forma unei stări de alertă aproape permanente. Antrenamentul marțial construit pe qigong lucrează și la acest nivel. Învățând să ții frica fizică la un nivel controlabil, începi să respiri în voie și să lași presiunile de orice fel să treacă pe lângă tine, fără să te tragă după ele.
Lupta care nu mai are loc
Cea mai sigură formă de autoapărare este conflictul evitat. Aici intervine un aspect pe care practica de qigong îl atinge aproape fără să și-l propună: atitudinea. Un corp așezat, o privire liniștită și un mers fluid transmit un mesaj pe care un potențial agresor îl citește rapid.
Un studiu american din anii ’80 a pus deținuți condamnați pentru fapte violente să urmărească filmări cu oameni obișnuiți mergând pe stradă și să spună pe cine ar fi ales ca victimă. Alegerile nu s-au bazat în primul rând pe sexul sau vârsta celor filmați, ci pe limbajul corpului: umeri căzuți sau aplecați în față, privire care evită contactul, pași prea mici sau prea mari, mișcări stângace, brațe balansate haotic. Cei care se mișcau centrat, coordonat și echilibrat au fost ocoliți. Exact acestea sunt lucrurile pe care qigongul le antrenează: relaxare, echilibru, o așezare firească în spațiu. Practicantul devine, fără să-și propună, o țintă improbabilă.
Autoapărarea pentru femei
Principiile de mai sus capătă o importanță aparte în autoapărarea pentru femei. Într-o confruntare fizică fără armă, diferența de forță și de greutate decide aproape întotdeauna. De aceea, o abordare realistă include lucrul cu arme albe simple, care anulează această diferență și echilibrează un raport pierdut din start.
Ordinea în care se învață contează însă mai mult decât arma. Mai întâi vin echilibrul static și echilibrul în mișcare, poziția de gardă și deplasările, respirația în mișcare și degajările din prize. Abia apoi arma, învățată ca prelungire a corpului, nu ca obiect separat de el. O armă în mâna unui corp dezechilibrat nu ajută la nimic. Tocmai de aceea, practica de qigong dă o stabilitate fizică și mentală care ajută mult la începutul unui parcurs de autoapărare.
Un astfel de parcurs nu cere experiență în arte marțiale, nici condiție fizică, și nu are limită de vârstă. Se lucrează în grupe foarte mici, pentru ca instructorul să poată lucra pe rând, ca partener, cu fiecare cursantă. La acest nivel, partenerul nu lovește, ci arată mișcarea. Pentru cele interesate, există cursuri de autoapărare pentru femei în București construite exact pe această ordine: echilibru, respirație, deplasare, apoi armă.
Dincolo de luptă
Chiar dacă nimeni nu ajunge vreodată să folosească o tehnică de autoapărare, antrenamentul nu e pierdut. Corpul învață să reacționeze altfel la orice lucru neprevăzut. Un om care și-a antrenat echilibrul cade altfel când alunecă pe gheață. Își păstrează mai ușor calmul și poziția potrivită într-o situație de urgență. Chiar și în alte sporturi, cum ar fi alergarea sau înotul, simplul fapt că a învățat să respire corect și să-și simtă corpul face diferența.
Și, poate cel mai important, se schimbă încrederea în sine. Nu o încredere bazată pe forță brută, ci pe știința că poți face față unei provocări prin echilibru și naturalețe. Cine a ajuns aici a înțeles că artele marțiale nu înseamnă a lovi mai tare decât celălalt, ci a rămâne întreg, oricât de mare ar fi presiunea din afară.
Bibliografie
- National Institutes of Health (NCCIH) – Qigong: What You Need To Know
- BMJ Open Sport & Exercise Medicine – Effect of Tai Chi on Muscle Strength, Physical Endurance, Postural Balance and Flexibility
- National Institutes of Health (NCCIH) – Tai Chi: What You Need To Know